Translate

vineri, 29 decembrie 2017

Trei ani de pescuit la analiza.

 Se împlinesc trei ani de când am deschis acest blog și am să încerc să fac o analiză a tot ce am folosit ca echipament în acești ani.
Evident despre echipamentele de pescuit la crap se scrie încontinuu, eu am să scriu strict despre cele pe care le-am folosit, cu bune și cu rele.
În acești trei ani unele s-au dovedit foarte bune, altele au fost dezamăgitoare. Am pescuit în total în acești trei ani cam 32 de zile numai la crap.Majoritate partidelor le-am făcut alături de prieteni mei Marius și Alex la Varlaam. Douăzeci și două de zile am stat la Varlaam în acești ani, un lac greu dar așa ne-am obișnuit de la început cu greul și cu dezamăgirea unei partide ratate, deși ai crezut că ai făcut totul că să fie bine dar și cu bucuria unui crap mare.




 Am să încep evident cu cel mai import accesoriu pentru pescuitul la crap lanseta. Folosesc lansete produse de Shimano modelul Tribal Velocity de 3,9m 3,5lbs. O lansetă entry-level nu foarte scumpă dar care nu mi-a făcut niciodată probleme. În drilul de pe mal lanseta se comportă excelent și are suficientă putere să nu îți pună probleme. Dacă mergi cu barcă după un peşte rămas în agatătura este în pic incomodă datorită lungimi. Acum depinde și ce barcă ai.
Într-o barcă de 2.40 cu 2 oameni în ea o lansetă de 3.9 este oarecum incomodă.
La pescuitul lansat nu pot să spun mare lucru că nu am pescuit cu ia lansat dar am văzut în alte revieru-i că poate atinge distanțe extreme. Pe 2018 sper să pescuiesc și lansat.




 Mulinete pe care le folosesc sunt produse tot de Shimano modelul Big BaitRunner Ci4+. Un model clasic cu baitrunner dar totuși o mulinetă destul de scumpă însă care nu mă dezamăgit. Folosită cu atenție acesta mulinetă cred că mă va ajuta încă mulți ani de aici încolo. Deși pare o mulinetă mare este ușoară pentru dimensiunile sale. Tamburi sunt printre cei mari care există, încape numai puțin de 400m de fir de 0.45 pe iei suficient pentru orice lac. Și prietenul meu Alex folosește de acest an același model. Am văzut pe unele forumuri că au existat probleme când s-au folosit fire subțiri, eu pescuind doar plantat nu am avut problema asta. Mulinetă așează excelent și firele groase un mare avantaj datorat sistemul slow-oscilation. Eu personal nu aș cumpăra o mulinetă fără slow-oscilation. Recomand acesta mulinetă după 3 ani de folosire în care a prins și ploaie și vânt nu are nici cea mai mică urmă de uzură.



 Pentru rod-pod am ales un model produs pe Fox numit Sky-pod. După părerea mea unul dintre cel mai versatile modele produse vreodată. Are posibilități funcționale indiferent de structura malului malului pe care te afli Sky-pod are soluție. Din păcate după 3 ani vopseaua de pe axul central începe să dea semne de oboseală. Este afectat doar estetic funcțional este impecabil. Alt aspect excelent este stabilitatea foarte bună pe care o oferă. Nu am să renunț în viitorul apropiat la acest rod-pod.
Pentru avertizori am ales modelul Smx de la Prologic. Avertizori foarte mici că volum nu consumă baterie excesiv, funcţii suficinte pentru orice nevoie. Din păcate rază de acoperire nu este extraordinară nu acopere mai mult de 90-100m. Este singurul minus care îl găsesc la acest model.
La swingeri am ales tot de la Fox modelul Mk3 normal fără lumină. Deși sunt probabil printre cei mai scumpi de pe piață merită categoric bani. Sunt sigur că și peste 10 ani dacă mai pescuiesc îi voi avea. Excelent produs.
Alt produs pe care îl am de la Fox este cortul modelul EuroBivy XL.Un cort de două persoane
suficient de încăpător pentru două paturi și doi pescari și bagajele lor. În iarnă asta în noiembrie am fost cu el trei zile pe temperaturi foarte joase vânt puternic și să comportat excelent. Vara de asemenea se ventilează foarte bine și nu face condens. Din păcate din 2016 nu se mai fabrică Fox înlocuind acest model. Dacă am să găsesc un winter-skin pentru el la un preț decent am să-l păstrez în continuare. Iarnă asta a făcut față cu brio dar pentru sezonul rece un winter-skin este foarte absolut necesar.Am mai avut două corturi l-am vândut pe amândouă din acelaşi motiv făceau enorm de mult condens vara.



 Pentru pat mi-am cumpărat un model produs de Carpelan un pat cu opt picioare foarte stabil și Marius are unul la fel. Cea ce mia plăcut la Carpelan a fost prețul și calitatea materialului care ține la murdărire plus faptul că găsești sac de protecție la un preț foarte bun și recomand să ai sac. Din păcate are și două minusuri: unul este greutatea destul de mare și al doilea materialul care deși rezistă la apă și murdărire este aspru trebuie să ai mereu cu tine o pătură sau un cearceaf să i-l acoperi.  



 Scaunul a fost ultimul accesoriu care mi l-am cumpărat este un model Chub Vintage fără mânere foarte comod un pic cam piperat dar foarte ușor și simplu de montat cu un singur click.
 În primi doi ani ani am folosit ca fir principal modelul Sub-Line de la Korda. Excelent fir din păcate foarte scump în 2017 l-am schimbat cu Sufix Tritanium de asemene un fir bun și cu 30% mai ieftin.
De la Korda am mai folosit cu succes acele Kaptor și leadcor-ul. Ace excelente învelite în teflon cu protecție pentru vârf. Deși par un pic butucănoase nu am văzut diferența la trăsături.La capitolul ace dezamăgirea mea numărul unu a fost cele de la Ace (mai nou Carp spirit) care deși înțeapă foarte bine vârful este firav. În cazul în care ai înţepat un ten este mai mult că sigur că trebuie să-l schimbi. Două dintre ele le-am scos cu contra ruptă în ambele cazuri am pierdut peștele și nu le recomand. Leadcor-ul de la Korda este unul dintre cele mai suple și ușor de tras, nu se scămoşează dacă îl tragi și cu croșetă specială de la Korda totul merge excelent.



Pentru firele de forfac am ales tot Sufix, gamele Kamelor,Nuflex, Herculine atât cămăşuite cât și suple. Nu am avut niciodată montură ruptă cu ele.
La început am cheltuit o groază de bani pe plumbi de la firme cu renume cu timpul am realizat că arunc bani pe fereastră să dai 12 lei pe un plumb când alți vând cu 3 lei. Atâta timp cât are gramajul necesar fixări monturi la plantat plumbul este cel mai neînsemnat lucru, este inutilă cumpărarea de plumbi scumpi. Alte lucruri pe care am aruncat bani sunt accesorii gen vârtejuri, agrafe, conuri, clipsuri, stopere... care la firmele cu renume costă în medie dublu decât la firme mai puțin cunoscute deși nu există o calitate diferită. În afară de ace şi fir pentru rig-uri nu recomand să aruncați bani pe fereastra pe lucruri de acest gen.De exemplu Hakuyo vinde stopere cu 3 lei setul de 15 iar la Fox costă cam 8-10 lei aceleași stopere.
Risipă de bani am făcut și pentru pop-up. După trei ani de pescuit am achiziţionat aproximativ cam douăzeci și cinci de cutii de pop-up de diferite mărimi și arome. Deși nu cred că am folosit cu succes
mai mult de trei din ele. Recomand pe cele Pineaple&Banana, Mulberry și Source de la Dynamite Baits.La un calcul simplu cu 60 de lei per cutie rezultă 1500 de lei dați pe pop-uri așa că vă recomand să nu cumpărați mai mult de două arome dulci eventual una de grea și mărimi cu cât mai mici cu atât mai bine.
Nada și prezentarea este într-adevăr foarte importante dar la fel și apetitul peștelui iar dacă are apetit va conta mai puţin culoare sau o anumită aromă. Pop-uri sunt bune dar nu pot face selecție decât în mică măsură am învăţa asta pe propria piele la Varlaam. Vara sunt eficiente în special la peşte mic. Însă peștele mare mai ales pe lacuri cu presiune mare le alege cu greu. Tot pe propria piele am înțeles că porumbul este una din cele mai bune nade pe timp de vară. Pregătit corect în combinație cu alte seminţe poate da rezultate excelente.
Și la cârlig porumbul poate face diferența atunci când peştele este capricios sau este prea obișnuit cu boilesurile și nu se mai lasă păcălit de ele.
Alte accesorii pentru pescuitul plantat sunt balizele, prodding stick, barca, motor, baterie și sonar. Toate sunt de ajutor dar sonarul și prodding stick sunt esențiale să faci localizare. Fără să găseşti peștele orice alt ceva este inutil. Prodding stick ar fi bun un model care să nu se scufunde altfel riști să-l pierzi eu folosesc un model CarpSpot metalic din trei segmente care au în total 4,5m este un pic greoi dar nu l-aș schimba pe unul din plastic care atenuează efectul.
Balizele cu cât mai ieftine cu atât mai bune. Sonarul am un model Piranha de la Humminbird color de care eu sunt mulțumit. Este foarte important cum interpretezi informația ce o primești de la sonar mare atenție o structură trebuie verificată din mai multe direcții.



Motorul cu cât este mai mare cu atât mai bun. Eu folosesc un motor de 55lbs este excelent am plantat cu el pe vânt și nu am avut probleme.

Pentru plantat o barcă de 2.4m-2,6m eu zic că este suficientă. Cele cu podină metalică sunt foarte bune și îți asigură stabilitatea de care ai nevoie.



 Accesorii importante este evident lanterna şi cântarul. Cântarul îți spune adevărul despre peștele care l-ai prins. Am de trei ani un cântar de la Berkley și cred că arată în continuare perfect greutatea.
Lanternă folosesc un model Led Laser. Am primit-o cadou de la Marius.Aş putea spune că bate cam 120-130m pe punct fix. Acumulatorul în pic cam mic dar este reîncărcabil nu cred că tine mai mult de o noapte.
Pentru protecţia peştelui folosesc o saltea Nash Cradle.Şi un sling de la Trakker.Sling-ul deşi îl spăl bine de fiecare dată tot reţine miros.



Ar mai fi multe de spus dar iarnă este lungă. Un an nou excelent și fire întinse.

marți, 7 noiembrie 2017

Toamna tarzie!

Salutare! Din nou oameni buni.


Suntem la întâi noiembrie și plec grăbit din Bruxelles, pentru o partidă de 3 zile la Varlaam pe sectorul B.Este prima dată când pescuim așa de târziu în an, iar temperaturile nu arată prea grozav. La București vreme răcoroasă, vânt deja mă gândesc la ce o să îndurăm pe baltă și îmi pun toate speranțele în aerotermă din cort pentru a evita o răceală neplăcută. Ajung la Varlaam un pic mai târziu decât intenționam dar este timp îmi spun.
Pescuiesc împreună cu prieteni mei, Alex și Marius, plus Nea Vio invitatul lui Marius. Eu sunt pe B6 Marius și Alex pe B7. Am ales aceste standuri că au curent și putem să folosim mici aeroterme pentru cort că să avem un plus binevenit la confort. Despre standuri am să spun că sunt foarte ok arată impecabil. Standul B6 este pe partea dreaptă a lacul dacă ne raportăm la cabană că reper, drumul de acces excelent B7 se află la 80 m de acesta. B7 este în stand încăpător, potrivit pentru doi pescari. B6 are acces la una din insulele mari ale lacului și la partea stânga, a unei dintre insulele mici. În schimb B7 are o întindere enormă de apă plus faptul că este cap de sector un avantaj mare de astfel.
Sectorul B nu are structuri pronunțate sau diferențe mari de nivel. Apă este oarecum scăzută în zona malurilor are sub 1 m în zona insulei principale. Caut în față insulei câteva zone țări și am surpriză să găsesc un întreg platou care are nisip și o limbă care pleacă din insula și înaintează câțiva metri buni în larg. Aleg să pescuiesc în prima zi cu 3 lansete în zona acestei limbi de nisip. Una în stânga una în dreapta și una în față. Pentru a patra lansetă caut un loc la 60-70m de mal și găsesc în loc tare de câţiva metri pătrați într-o mare de nămol și o pun acolo.
Alex adopta cam aceiași strategie că și mine și rămâne cu lansete în mijlocul standului la 60-80m de mal.
Marius în schimb duce lansetele într-o linie paralelă cu malul și pe linie cu mică insulă aflată la circa 175-200 m în față noastră. Strategia lui Marius avea să dovedească până la urmă câștigătoare și îi aduce peşte din prima noapte și va avea să îi aducă numai puţin de 20 de pești în 3 zile. Mai jos câteva din capturile lui Marius din acesta partida.








 




I-l felicit pe Marius pentru inspirația de care a dat dovadă și care avea să-i aducă crapi de la 5kg până la o superbă oglindă de 17kg.
Prima zi a trecut foarte repede iar noaptea fiind obosit din cauza drumul și a frigul de afară mă fac să dorm până a două zi dimineață. În schimb a două zi încep să îmi dau seama că nu fac ceva bine nici eu nici Alex, dar ce?
Repoziţionez lansetele în apropierea malului insulei principale. Încerc să prind adâncimi variate pe locuri țări însă trec cu vedere în aspect important pe care aveam să îl văd dimineață următoare.
Vine noapte sunt la jumatea partidei și nu am nici o trăsătură, nici eu nici Alex și nici noaptea nu avea să ne aducă ceva. În schimb Marius prinde o noapte foarte bună cu 10 pești.Mă trezesc dimineață și stau și mă gândesc la tot de am făcut și ajung la concluzia următoare, peștele stă cantonat în partea din spate a lacului și circulă pe culoarul dintre cele 2 insule principale dinspre coada lacului spre cabană. Așa că nu am încotro și mă mut cu toate lansetele în dreapta insulei cu două chiar trec de această. Strategie care o adoptă și Alex dar în dreapta insulei mici pe care o are în față. Rezultatele vin la 3 ore de la acesta mutare din păcate mai am decât 14 ore de pescuit. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Alex reușește să spargă gheață în mare stil cu o oglindă trecută de 17kg foarte aproape de cel mai bune rezultat al său. Un peşte foarte frumos cu nuanțe de roșu pe coadă.



În sfârșit ora 10 seară în ultima noapte, când Marius doarme obosit deja din cauza frigul de afară și numeroasele capturi și replantări, am și eu prima trăsătură. Aduc peștele la mal este un mic comun de 5-6 kg. Promițător dar nimic special îl eliberez imediat. Alte două ore trec o nouă trăsătură aduce un alt peşte tot comun de dată asta în jur de 9 kg.



Încurajator dar nu suficient de bine, Mai trec alte 3 ore și o nouă trăsătură de dată asta simt că am un peşte mult mai mare.De remarcat este și drilul. Apă rece i-l face vioi și plin de energie pe acest crap luptă excelent și se lasă greu băgat în minciog. Cântărește doar puțin peste 14kg și este cel mai mare crap comun care îl prind la Varlaam. Sunt mulțumit am un nou etalon la crap comun.


 



Dar simt că de data asta se putea mult mai bine dacă eram în pic mai inspirat și schimbăm poziționarea lansetelor mai devreme. Am pierdut foarte mult timp pe locuri care era destul de clar deja de a două zi că nu aveau să îmi aducă nimic mie și nici lui Alex.
Nea Vio reușește și el la lansetele lui Marius să prindă pești frumoși unul se poate vedea mai jos.


De data asta pentru nădit am optat pentru boiliesurile 4Carp gama Magnum. Bile excelente recomand cu încredere.La cârlig am folosit doar bile țări: Source și Complex-T de 15 mm de la Dynamite învelite în pastă de boilies 4Carp Magnum, cât și bile de cârlig din gama Magnum și Magnum Royal de la 4Carp. Plus un mix de semințe făcut de Marius care să dovedit foarte bun.
Eu la monturi am folosit doar blow-back. Alex a folosit și whity-pool cu care avea să prindă oglindă de mai sus la un pop-up pineapple&banană de 15. Marius a dat de asemenea doar cu blow-back dar uneori a folosit și boabe de porumb în combinații flotante.
Tot odată pentru sezonul rece de pescuit am înțeles importanţa unei mese calde, a unui ceai fierbinte sau a-l unei cești de cafea caldă, care îți pot ridica moralul și te face să vezi lucrurile altfel.
Anul acesta se încheie cu Marius trecând de barieră de 20 kg cu exemplarul prins în vară pe A4. Alex sare și el de la 15kg în 2016 la 17,5 în 2017. Eu sar de la 12,5 prins în 2016 la 14kg în 2017. În concluzie toți suntem pe plus cu așteptări mai mari pentru anul care vine.
Până atunci fir întins și numai bine!









joi, 12 octombrie 2017

Un nou Inceput!




Bună ziua!Oameni buni.

 Suntem în august 2017,evident la pescuit și bine înțeles pe lacul meu de suflet Varlaam sectorul A.
 Avem aceiași formulă de echipa că și anul trecut eu,Alex,Marius plus 2 invitați, Iulian ,pentru 1 zi la prima partida cu noi și prima dată pe Varlaaam și Nea Vio pentru 2 zile.
 Nu am s-a mai vorbesc despre lac, am vorbit în descrierea partidelor precedente, pe scurt lucrurile stau la fel.
 Ce-a ce este cu adevărat interesant  este modul în care peștele a reacționat în această partida.
 Se dovedește încă odată că Sectorul A de la Varlaam este un lac extrem de schimbător și nici o partida nu va semăna cu cealaltă la fel cum nu seama un sezon cu precedentul.
 Șocant de-a dreptul vara asta și absolut de neînțeles a fost lipsa totală a trăsăturilor pe timpul nopți.În 6 nopți pe 2 standuri A6 și A7 (eu și Alex) și 3 nopți pe A4 (Marius care a venit mai târziu) deși pare incredibil nu am avut nici o trăsătură.Acest lucru a fost de fapt și marea dezamăgire pentru mine,lipsa totală și neexplicabila a trăsăturilor pe timpul nopți.Anul precedent reușind majoritatea capturilor după apusul soarelui.
  Categoric ne așteptăm la o rată slabă a trăsăturilor, dar nici așa de redusă.
  Îmbucurător a fost faptul că în 4 din cele 7 zile câte am stat pe A7 am prins peste exact în intervalul 08:30  9:00 dimineață.
  Altă dezamăgire , pentru mine cel puțin, a fost și faptul că am reușit să prind doar teni.Din nou ,deși pare inexplicabil, toți aveau aceiași greutate între 12 -14 kg ,excepție a făcut un ten prins de Iulian care a avut 10 kg.Mai jos puteți să vedeți unul dintre țeni prinși de mine și cel prins de Iulian la lansetele mele.






De ce este și mai surprinzător rezultatul meu, în comparație cu cea ce a prins Marius! Și o să vedeți mai jos ce a prins, datorită faptul că aproape toți teni prinși de mine au venit pe monturi de pop-up.Se pare că aici a fost greșeală mea. Am ales să pescuiesc cu pop-up deși de mici dimensiuni și oarecum inexplicabil a fost ales doar teni, în timp ce Marius prinde cu 2 boabe de porumb un exemplar capital.
Record personal pentru Marius și primul peşte de peste 20kg prins de noi trei pe Varlaam și țin să îl felicit și cu această ocazie pe Marius pentru acesta captură făcută totuși în miez de vară pe 37 de gr, adică în condiții destul de nepotrivite pentru prinderea unor capturi de acest fel.
Peşte prins pe apă cu adâncimea de 1,3 -1.5m în colțul din stânga standului A4 și cântărind 20.5kg.




Marius avea să mai prindă încă 2 pești doar la unul am poze.





Altceva a mai fost de remarcat față anul trecut. Toți crapi comuni sau prins pe apă cu adâncimea redusă:1m -1.5m. În schimb teni sau prins cel mai bine la apă mare. Eu am prins 3 teni pe apă de peste 3m. Alt lucru surprinzător pentru mine care am pescuit mai mult pe apă mare.
Vineri a fost în schimb ziua lui Alex care avea să prindă 3 pești în 30 min. Unul dintre pești un superb comun de 17,5 kg și nou record personal pentru Alex.





Nea Vio reușește și el, odată la Alex și odată la lansetele lui Marius, să prindă 2 crapi în jurul la 15kg și 13kg.





De nădit am nădit cu boilesuri de la Dynamite Baits și NorthenBaits monturi Whity pool și Blowback de asemenea am folosit și foarte multe semințe de la Senzor.
Pe sfârșit pot spune că a fost o partidă reușită deși pe mine personal crapi comuni încă mă ocolesc pe sectorul A.Cu siguranță Varlaam ne atrage în continuare.




joi, 9 martie 2017

Varlaam Sectorul B9-B10


Varlaam sectorul B, până la această partidă îmi este un teritoriu total necunoscut. Suntem imediat după partida de pe A7, mai exact la fix o săptămâna. Având în concediu limitat la 26 de zile anul acesta (2016) nu am avut timp să aștept mai mult și cum A-ul era tot rezervat ne-a rămas doar opțiunea unei partide pe B. Am să descriu acesta partidă mai pe scurt deși că intensitate a fost mai obositoare și mult mai puțin confortabilă că cea de pe sectorul A.
După discuția cu Mădălin și pentru că eram doar eu și prietenul Alex, deși avem 2 standuri rezervate, alegem să instalăm cele 2 baterii de lansete pe același stand încăpător B9. Astfel puteam pescui și în zona celuilalt stand rezervat, care este lângă noi în dreapta, B10.
Despre B ce să vă spun, vara la început de august căldură este destul de sufocantă, mulțumesc lui Mădălin că ne-a lăsat să punem și noi în umbrar, pentru că nu beneficiam de nici în pic de umbră.
Mai jos se vede cum eram campați iar în fața mea aveam corturile.




Standul B9 și cel din dreapta noastră B10 au o întindere enormă de apă, sunt și 2 insule mici, multe zone de pietriș cu substrat tare într-o mare de substrat mâlos, pe B9 în stânga este în pâlc de copaci căzuți în apă lângă mal, acel loc ne-a adus pești proximitatea insulelor mici și a stufului din insula central de pe A10 ne-au dat de asemenea peste. Interesant este că sunt locuri de pescuit cu substrat tare la 25-30 de metri de mal. În poză de mai jos se vede în dreapta culoarului, colțului de stuf al insulei centrale, partea din față a standului B10.






Acel colț de stuf avea să îmi aducă în peşte frumos și singurul crap comun în 3 zile de pescuit. Din păcate căldură este sufocantă prindem temperaturi de 36-37 C plus că pe malul celălalt continuă excavarea nisipului, de aceia apă este și în pic tulbure în acesta zona. În schimb cea ce este plăcut la Varlaam B și aduce satisfacție sunt teni.
Nu sunt mari au între 4-6 kg dar se prind nonstop pe timpul nopți la pop-up colorat de orice aromă. În prima noapte reușesc să prind împreună cu Alex 13 buc. Aduc driluri și distracţie. Evident că de a 2 zi schimbăm monturile, de la withy-pool la blowback, cu 2 bile tari de mici dimensiuni cu distanță mare la firul de păr. Toate acestea reduc numărul tenilor cu mult și reușim și eu și Alex să prindem 2 crap comuni foarte frumoși amândoi în jur de 9 kg.






Cam aceste sunt lucrurile importate despre acesta partida, al nostru prieten Marius se alătură și el pentru 24 de h și bineînțeles reușește și el să prindă câțiva teni micuți, precum cei descriși mai sus.
Per total plecăm mulțumiți, singurul lucru deranjant pentru mine este lipsa umbrei și copacilor pe partea B, dar cu timpul probabil se va aranja și asta. În toamna am văzut că să prins și peste mări pe B într-adevăr teni sunt mulți devin enervanți la un moment dat. Dar având în vedere că administrația îi reține cu timpul numărul lor va scădea. Oricum la ce structuri și întindere are B-ul cu timpul, dacă se menține acesta linie, va depăși în notorietate sectorul A.
Cam atât despre B.Fir întins!