Prima mea partidă la Horgești aveam s-o fac alături de prietenul meu Alex Vaetis.
Îmi doream de mult să ajung la Horgești și prin intermediul unor prieteni comuni am avut ocazia să-l cunosc pe unul dintre administratorii lacul, Marius Chiper la expoziția dedicată pescuitului la crap din această primăvară în Olanda. După o discuție telefonică hotărăsc cu Marius să rezerv pentru sfârșitul lunii septembrie standurile 20 și 21. Până la ora partidei am mai avut doua discuții cu Marius care ne-a răspuns cu amabilitate la toate întrebările și țin să-i mulțumesc pe acestă cale și colegului sau Mihai pentru poze și pentru felul în care am fost tratați la Horgești.Cu circa două săptămâni înainte am început pregătirile pentru partidă și am ales să folosim ca nadă boiles de la Dynamite Baits HotCrab&Krill de 15mm și Squid&Peper de 20 (sincer as fi vrut de 15mm dar nu am găsit așa că pe cele de 20mm le-am tăiat în două ). Toate boilesurile au fost aditivate cu lichidele din gama lor.La acestă combinația am adăugat pentru culoare câteva boiles Tiger Corn galbene tot de la același producător. Iar peste tot acest mix de boiles am pus cânepă și alune tigrate fierte cu mențiunea că alunele tigrate au fost sparte și zdrobite.Încă din prima zi am fost întâmpinați de un vânt puternic și a fost destul de greu să punem balize și să plantam.Horgești este lac cu adâncimi mici în zona standurile 20 apa nu are mai mult de 1.4 -- 1.5m și substrat moale cu un strat de mal de circa 20-30cm .Partida a început sâmbăta după-amiază dar lucrurile aveau să se schimbe radical în următoarele 24 de ore. Un ciclon puternic cu vânt de 80km/h și asociat cu o ploaie și o scădere a temperaturi cu 15 grade aveau să schimbe rapid planurile. Următoarele 48 de ore vom sta cu lansete pe mal este imposibil de pescuit. Cu cortul ancorat de mașină și pe o ploaie care ne-a biciuit în continuu doua zile nu putem decât aștepta să treacă furtuna. Scădere temperaturii ne face să luăm o decizie radicală ne mutăm de marți pe malul celalalt unde este mai adăpost și avem apă ceva mai mare în fata noastră circa 2--2.5m. Așa că iar strângem tot și ne mutam eu pe postul 10 și Alex pe 11 iar după 6-7 ore de mutat împachetat și despachetat sunt iar cu lansetele in apă. De miercuri vremea avea să îmbunătățească considerabil și avea să rămână frumoasă până la sfârșitul partidei dar din păcate pierdusem deja mai bine de 48 de ore.Primul pește aveam să îl prind eu pe apa mică de 1.2 m cu o lansetă aproape lipită de celălalt mal un peste de 16.4kg la o montură White pool cu un pop-up de 20 din gama Crave. Poza cu peștele mai jos.
Intuiesc că peștele avea să revină să hrănească pe apa mai mică odată cu încălzirea bruscă temperaturii și mai mut o lansetă în malul opus și joi seară după un run puternic reușesc pe a doua lansetă de lângă mal să prind primul meu peste mai mare la Horgești un comun de 22,4kg la aceiași combinație de Whity pool cu pop-up Crave. Avea să fie cel mai mare pește al partidei și primul 20kg plus la Horgești. Urmează bineînțeles o ședință foto cu Mihai poze cu peștele mai jos.
Aveam să mai prind alți doi pești mai mici până la plecare.La Alex până vineri lucrurile nu merg bine iar vineri mută decisiv lansetele pe apă mica și prinde patru pești în ultimele 24 de ore din care unul de 22.45kg și unul de 19.6 tot cu monturi de pop-up și beneficiază de doua ședințe foto cu Mihai. Mai jos poze cu Alex și pești prinși de el.
De menționat este ca am încercat sa pescuiesc și cu bile "pe fund" dar nu am avut succes, monturile agresive gen Whity pool și Ronnie-rig au dat rezultate.Lacul are mai pe toate standurile cabane cu priza la interior și o terasă în fata suficient de mare pentru tot echipamentul a doi pescari paturi genți etc...La Horgești am plantat cu barca și motor de 65 lbs. Am folosit bateria de la EcoWorty de 12v/100A Li4Po pe care o recomand cu căldură tuturor celor care cauta o baterie ușoară la un preț super decent.
Am plantat și eu și Alex la distante de 250m sau chiar mai mult timp de 3 zile plus sondat sonar de 9 inch si altele și abia după 3 zile pline și doua posturi a câte 4 lansete s-a descărcat.
Horgești a intrat pe lista mea de preferințe din prima partidă și mi-a plăcut ce am văzut. Un lac destul de mare circa 60ha,curat fără agățătură cu dușuri și toalete cu electricitate la standuri cu prețuri decente și corecte și o administrație care aș vrea s-o văd pe orice lac din țară.Tot respectul Marius și Mihai administratorii lacul și felicitări pentru munca depusă.Din păcate vremea nu prea ne-a ajutat foarte tare cu condiții chiar extreme cu un mutat ne-a făcut să pierdem aproape 3 zile din cele 7 zile cât am avut rezervare.Sper sa revin la Horgești în anii următorii și să-l găsesc în aceleași condiții sau chiar mai bine cu siguranță direcția în care se îndreaptă este cea bună.