Translate

duminică, 8 august 2021

În paradisul tenilor

Salut prieteni pescari!

  Când scriu aceste rânduri sunt deja în avion şi mă îndrept spre casă şi mă gândesc deja la următoare partidă de pescuit. Revin din România cu satisfacţia că am reuşit să ajung anul acesta pe unul dintre cele mai importante lacuri de pescuit la crap din România şi anume Tâncăbeşti.

  Mi-am dorit de mult timp să ajung la Tâncăbeşti, este un lac pe care orice pescar de crap din România şi nu numai ar trebui să-l bifeze măcar odată în viaţă şi credeţi-mă că pentru prima dată impresia a fost că lacul chiar are ce oferi.

  Am pescuit pe primul loc al lacului şi unul dintre cele mai bune este vorba de pontonul Nae&Sec.Ca şi condiţii Tâncăbeşti stă foarte bine cu toaletă şi duş complet echipate. Pontonul de pe Nae&Sec este foarte bine amenajat un ponton dublu de pe care se poate pescui lejer cu 2 baterii de lansete.Pe lângă asta pontonul beneficiază de curent, stâlp pentru iluminat, un foişor super încăpător şi cel mai important o vitrină frigorifica pentru care plăteşti separat o taxă dar care merită în timpul veri fiecare ban care i-l dai.Poze mai jos cu pontonul şi zona de pescuit.In plus lacul are si restaurat care livrează la pontonul pe care pescuieşti.Mâncarea este super ok iar preturile sunt asemănătoare unui restaurat normal. Meniul se găseşte pe pagina de Facebook dar preţurile nu sunt actualizate în medie cu douăzeci la sută mai mari decât sunt prezentate acolo.





 
 În plus Tâncăbeşti oferă posibilitatea de a închiria o rulotă în care poţi să stai pe toată perioada partidei şi care o vei găsi pe stand la sosirea ta.De asemenea poţi închiria tot ce ai nevoie pentru protecţia peştelui saltea de primire, sling şi bineînţeles pentru cei care nu au barcă, motor şi baterie.

  Am să mulţumesc aici lui Ciprian Ene de la CPK pentru că ne-a ajutat în a obţine rezervarea, pentru sfaturile care ne-au fost super utile şi pentru discuţia generală despre pescuit pe care am avut-o cu el şi tot odată lui Adrian Botin pentru toate ponturile despre Tâncăbeşti.Aş dori de asemenea să mulţumesc si domnului Aurel Ron de la Big Carp România care ne-a oferit cele mai tari alune tigrate cu care am pescuit pe firul de păr.

  La Tâncăbeşti am fost alături de bunul meu prieten Marius Colan cu care am deja mulţi ani de pescuit şi cu care am împărţit şi momente bune şi eşecuri inevitabile pescuitului şi căruia îi mulţumesc că a îndurat alături de mine temperaturi de 40 de gr şi o furtună epică la acestă partidă pe Tâncăbeşti.Marius în drill cu teni şi momentele care contează.



  
Despre nade şi momeli am să spun că am nădit foarte mult cu seminţe în special porumb şi alune tigrate în total am folosit cam 45 de kg la care am adăugat în jur de 10 kg de boiles 5kg de la 4Carp şi 5 kg de XXL de la CPK.Despre monturi pot spune că cel mai bine am prins şi eu şi Marius la GermarRig legate cu fir de 25 lbs Carp spirit Combi-Stiff şi Wafters Complex-T de 18mm la cârlig de la Dynamite Baits critic echilibrate. Dar am prins şi la două alune tigrate de la Big Carp cu plută între ele. 

  Despre locuri pot spune că să prins cu precădere în maluri la baza plaurului aşa cum era de aşteptat în special pe locuri tari şi cât de cât curate. Spre deosebire de alte lacuri unde am pescuit Tâncăbeşti are destul de multă agătătura nu este cu siguranţă cel mai curat lac. Din păcate în a treia zi dimineaţa am pierdut un peşte mare la plaurul din faţa digului mi-a fost imposibil să-l scot de sub plaur.Au fost şi câteva ratări inevitabile de fapt. Am prins şi câte plătici inclusiv la două bile de 20mm şi de asemenea câţiva ciortani de 3-4kg. Am observat că pe locul unde se nădea cu boiles au intrat în special ciortan şi cei doi crapi comuni în jur de 10kg care au fost cei mari comuni prinşi unul de mine şi unul de Marius. Poze mai jos.



 Dar nu pentru crap comun am venit noi vara la Tâncăbeşti ci pentru senzaţia unică care ţi-o oferă un dril cu un ten trecut de 20 de kg şi aici tenii sunt la iei acasă Marius prinde trei tenii trecuţi de 16 kg iar cel mai mare are 20.6 kg. Fantastic este drilul cu aceşti peşti. Toţi peşti au fost prinşi noaptea sau dimineaţă. Mai jos poze cu Marius şi tenii cu menţiunea că primul are 20.6kg al doilea 18.5kg şi al treilea 16.8kg primul fiind cel mai mare ten prins de Marius vreodată.




 În aceiaşi noapte în timp ce Marius era în dril cu tenul cel mare pleacă şi o a doua lansetă las filmatul şi facem un dublu dril de senzaţie. Peştele care îl am în dril în acelaşi timp cu Marius este tot un ten şi care aveam să-l scot pe mal este un peşte la fel impresionat.La un moment dat tind să se apropie periculos unul de celălalt Marius pune presiune pe peşte şi-l scoate primul. Este cel mai sălbatic dril pe care l-am făcut peştele are la momentul adevărului 21.4kg şi este de departe cel mai mare ten prins de mine. Asta era momentul pentru care am venit la Tâncăbeşti asta ne-am dorit de la început să prindem fiecare un ten cât salteaua de primire şi asta am făcut, lacul ne-a oferit nebunia unui dril cu asemenea peşti.


 Acestea au fost capturile cele mai importante si momentele care au contat cu adevărat o partida făcută pe canicula cu temperaturi de 40gr ziua, pana si statul pe ponton devenea in unele momente insuportabil noroc ca este umbra peste tot de la salcii .Oricum ziua activitatea era zero,perioada in care pestele se hranea era intre 01:00 si 07:00 restul zilei doar o aşteptare zadarnică .Per total pentru prima partida pe acest lac a fost super interesant cu siguranţă am sa revin in ani următorii la Tâncăbeşti.

 Aşa cum am precizat în ultimul post am renunţat la lansetele de la Prologic şi mi-am cumpărat Shimano TX5 o lansetă asemănătoare ca acţiune dar care mandrina strânge foarte bine mulinetele PowerAero. În rest vreau să menţionez că la plaur am pescuit cu frâna strânsa dar este oarecum riscant trebuie să reacţionezi foarte repede altfel rişti să rămâi fără lansetă.În general la Tâncăbeşti este recomandat să stai cât mai aproape de lansete în lac sunt somni trecuţi de 70kg şi scoicari foarte mari. Am făcut şi două driluri din barcă şi nu mi-a plăcut faptul că am lansete de 3.9m este posibil pe viitor să îmi iau un set de lansete mai scurte cu care să pescuiesc plantat special pe lacuri cu agătătură unde trebuie să mergi după peşte cu barcă. Tx5 este o lansetă foarte bună mi-a plăcut cum se simte cred că este lanseta care mi-se potriveşte am să-o păstrez cu siguranţă.Aş vrea să mai adaug că folosesc un nou model de lanternă de cap produsă de Led lenser modelul MH10 un model uşor 170gr bateria este foarte ok iar de bătut bate lejer 150m. Un produs de foarte bună calitate şi absolut necesar oricărui pescar.

 Acum la sfârşit pot să spun cu siguranţă că mi-a plăcut la Tâncăbeşti este un lac unde peştele se prinde relativ uşor dar este greu de scos în cele mai multe momente. Administraţia este ok l-am cunoscut pe Vlad Parfene şi este un om cu un stil foarte pitoresc aparte aş spune şi dacă stai să-l asculţi chiar nu regreţi nimic.Omului chiar îi place să povestească iar mie îmi place să ascult oameni ca el care au interacţionat cu sute sau chiar mii de pescari în viaţa asta. Sperăm să-l revedem sănătos în ani care vin omul acesta este o extensie a lacului î-l cunoaşte perfect şi în cel mai mic detaliu este păcat să nu-l asculţi mai ales la începutul partidei ar fi o eroare majoră în special pentru cei ca noi care sunt la primul contact cu lacul. Într-un cuvânt aş spune că Tâncăbeşti este Vlad Parfene şi Vlad Parfene este Tâncăbeşti, omul şi lacul în acelaşi timp în aceiaşi poveste. Voi reveni la Tâncăbeşti este clar asta.

 Doresc tuturor fire întinse şi momente de neuitat pe malul apei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu